Oltchim rămâne una dintre marile forțe ale Europei. Și-a confirmat acest statut, aseară, în partida de la Koprivnica, unde a dat recital în ultimele 30 de minute. Ivica Rimanic a devenit călău în Croația, dar își câștigă deja respectul în România. Antrenorul croat a condus formația vâlceană spre o victorie magistrală în compania unei foste echipe, Podravka. Cheia succesului a găsit-o însă abia după pauză. În prima repriză, a încercat să-și surprindă adversara cu o apărare cinci plus unu, dar croatele au găsit deseori spații și au taxat. Oltchim a fost nevoită să alerge permanent după egalare, plătind tribut unor greșeli copilărești pe atac.
Apărarea a dat tonul în repriza a doua
Partea secundă a fost desprinsă dintr-un cu totul alt „film”. Echilibrul s-a rupt încă după primele acțiuni, când Oltchim a strâns rândurile și a preluat controlul total al întâlnirii. Cu o altă abordare în apărare, șase în linie, în care Steluța Luca și Adina Meiroșu au fost de netrecut, și o poartă „vrăjită” de Luminița Dinu (18 intervenții), Vâlcea a recuperat minge după minge. Astfel, jocul campioanei României s-a simplificat și în ofensivă, contraatacul devenind „lovitura” preferată a „chimistelor”. Podravka a fost transformată într-o echipă micuță, dovada fiind cele 14 minute de ineficacitate. Singura care a mai dat satisfacție a fost tocmai românca Paula Ungureanu, care a limitat cât a putut proporțiile scorului. Oltchim s-a desprins la 28-19 (min. 55), la final obținând una dintre cele mai clare victorii din ultimii ani în cupele europene. Cu aceste puncte, echipa pregătită de Ivica Rimanic a devenit favorită la câștigarea grupei C, fiind nevoită acum să-și câștige doar meciurile de pe teren propriu pentru a se califica în faza următoare a Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER